deschide singur ochii, in puii mei !

Sa va povestesc despre Tom, un client care a vrut sa afle mai mult despre schimbare la un curs de conducere cu durata de o saptamana.

Tom era administrator-sef la un mare inspectorat scolar din California. La inceput parea detasat, punea intrebari negative si critice despre principiile pe care le predam dar in acelasi timp batea repede in retragere, asigurandu-ne ca nu vedea totul in negru. Asa s-a comportat aproape toata saptamana. Vineri dimineata m-a intrebat daca puteam discuta despre o viitoare consfatuire de o zi pe care o planificase pentru a subordonatii lui. Am analizat impreuna cateva variante de program pline de informatii dar si de inspiratie pe care le putea realiza pentru oamenii lui, apoi m-am ridicat sa plec. El m-a intrebat daca mai putem vorbi putin.
“Cum sa fac sa schimb?” m-a intrebat el. Am fost uimit. Ce sa schimbi?, am intrebat.. “Cum sa fac sa schimb pe mine ? “ Am recitit reactiile pe care si le-au notat colaboratorii mei ieri si am aflat ce imi mai spusesera deja, ca sunt rece si distant, ca nu am sentimente, ca nu sunt sensibil fata de oameni. In fiecare zi a acestei saptamani am observat oameni care au preocupati, atenti, sensibili unul fata de celalalt, pe care toti par sa ii placa. Si eu sunt sensibil, si eu sunt foarte atent, dar... “Cuvintele lui nu s-au mai auzit pentru ca a inceput sa planga”.
Cand s-a adunat, era alt om. Suferea. Era vulnerabil. Era suparat si frustrat si manios. “Toata viata, mama m-a invatat sa imi ascund sentimentele. Nu te exterioriza, obisnuia ea sa imi spuna. Nu le spune altor oameni ce simti. Pastreaza acest lucru pentru tine. Fii stoic. Nu te lasa emotionat de nimic; nu te vei alege decat cu dezamagire. Si nu le spune niciodata celorlalti ce simti.” “Ei bine”, a continuat el, “am facut exact cum mi-a spus. Mi-am trait viata asa cum fusesem invatat. I-am respins mereu pe oameni. Daca aveau probleme le spuneam sa si le resolve singuri. Eu eram rezistent, si ei puteau fi la fel. Primavara trecuta mama s-a imbolnavit grav. Mau chemat la capataiul ei. Mi-a luat mana si m-a privit in ochi multa vreme inainte de a-mi spune: “Am gresit amarni. Sentimentele sunt importante. Trebuie sa te schimbi.”. Apoi a murit.”
“Acum ce fac? Cum sa fac sa schimb? De ce m-a mintit ea ? Ma pot schimba ?” Intrebarile lui erau ca o riposta furioasa, alimentata de ani de frustrare retinuta.
Nu eram sigur ce i-as fi putut spune. M-am gandit la anii in care acest om incercase sa faca asa cum i se spusese, sa traiasca asa cum i se spusese, sa se autonege, sa se separe de sentimentele, de umanitatea, de spiritul, de sufletul lui. Iar acum, acea parte din el care fusese negata chircita, furisa din ascunzatoarea intunecoasa spre lumina, tatonand timid si temator. “Oare ma pot schimba?” L-am imbratisat si l-am intrebat cati ani are.
“Cincizeci si doi.”
“Mama ta cati ani avea cand a murit?”
“Saptezeci si noua”
“Deci,” am spus eu, “ai aflat in cincizeci si noua de ani ceea ce mamei tale i-au trebuit saptezeci si noua de ani ca sa afle?”. El a dat incet din cap, incepand sa inteleaga ceva nou.
“Ai copii?”
“Da”, a raspuns el, “am un fiu de douazeci si patru de ani.”
“Ce-ar fi daca el ar afla la douazeci si patru de ani ceea ce tu ai aflat la cincizeci si doi?”


Am citit aceste randuri cautand cateva cuvinte sa scriu si eo in proiectul meu la Management, pentru ca profesorul meu tinea neaparat sa apara si bibliografie.
Puteam insirui carti pe ultima fila a proiectului, dar de data asta m-am gandit sa fac ceva frumos, cu note de subsol, cu mentionarea cartii, autorului si a paginii in care am gasit un anumit fragment.

Povestea mi se pare geniala, dar m-a marcat profund, iar la final am plans ca o fata. Ma gandesc cu durere la toti cei care refuza sa vada si sa gandeasca singuri, care sunt inchisi si traiesc toata viata pentru ca asha au invatzat.
Mi se pare foarte trist ca unii nu au nici macar norocul de a deschide ochii pe lumea asta...

Postări populare