Postări
Se afișează postări din 2010
EMA a "trecut" Oceanul
- Solicitați un link
- Alte aplicații
Actiunile Fundatiei EMA - Emergency Medical Assistance – Baia Mare au depasit granitele Romaniei inca de acum doi ani, Belgia si Elvetia fiind doua tari europene de unde au si sosit in mai multe randuri ajutoare substantiale atat pentru organizatie, cat si pentru populatia pe care organizatia o deserveste voluntar. De data aceasta insa, in cursul lunii octombrie 2010, se poate spune ca EMA a "traversat" Oceanul, organizatia fiind remarcata de catre Sovereign Order of Saint John of Jerusalem din Statele Unite ale Americii, care, pe langa misiuni religioase, desfasoara programe medicale umanitare oriunde e nevoie pe mapamond. Una dintre cele mai recente actiuni ale reprezentantilor Sovereign Order of Saint John of Jerusalem a avut loc in India. "Sovereign Order of Saint John of Jerusalem", prin d-l Barry Garland (Prince Grand Master), a transmis in mod oficial catre Fundatia EMA - Emergency Medical Assistance Baia Mare atat felicitari fondatorului si presedintelui org
voluntari internationali la Baia Mare - 2011 - anul international al voluntariatului
- Solicitați un link
- Alte aplicații
Action for Life 5 team visiting Romania 5th of January -12 of February 2011 Solomon Adane Country: Ethiopia Education/profession: Bachelor of Science in Computer Science, instructor "Do you think you can trust your enemy for a week?" I found this question in an AfL newsletter crucial as the young generation in Ethiopia are losing trust in every aspect of their lives. I wish I could ask Nelson Mandela this question. What is the key to trusting your enemies? While I do not know the answer, I hope AfL5 will prepare me to find an answer, so that I can share it with the youngsters of Ethiopia who are about to be lost due to a lack of self knowledge and trust. Heejin Choi Country: South Korea Education/Profession: Diploma of Japanese Language/IofC Volunteer I volunteered with Japan IofC, and through this opportunity I have found myself in peace and love. I wish everyone in this world could find happiness inside and I want to give this positive energy to others. I want to bring this
Respectul se castiga, nu se impune!
- Solicitați un link
- Alte aplicații
În fiecare an în perioada 25 noiembrie – 10 decembrie are loc la nivel mondial Campania celor 16 zile de activism împotriva violenţei asupra femeii. Campania începe în data de 25 noiembrie, care este Ziua Internaţională împotriva Violenţei asupra Femeii şi se încheie în 10 decembrie, Ziua Drepturilor Omului. Scopul acestei campanii este cel de informare şi sensibilizare a comunităţii locale cu privire la fenomenul violenţei asupra femeii şi a consecinţelor lui la nivel individual şi social precum şi cel de conştientizare a importanţei de a lua atitudine împotriva oricărei forme de violenţă! Am participat si eu la actiunea stradala din Piata Revolutiei din Baia Mare. Am fost chemati pentru a ne scrie numele in dreptul unor mesaje care promoveaza respectul si non-violenta. In perioada de pregatire a evenimentului, in care se desfasurau activitati organizatorice, un moshulache a trecut pe langa noi si curios a intrebat ce se intampla. "Apoi ce-i asta? Cum fara violenta?" Pai.
ivitatie la dialog cu Shabibi Shah
- Solicitați un link
- Alte aplicații

Shabibi Shah a fugit din Afganistan in 1983. Cand sotul ei Zafar este arestat de catre regimul comunist de la Kabul, Shabibi ii asigura eliberarea. Mai apoi, cand el fuge peste granita in Pakistan, ea asteptata 2 saptamani ca sa-i urmeze, pornind intr-o calatorie riscanta, peste munti, impreuna cu cei trei copii ai sai, cel mai mic avand 4 luni. Calatoria a fost terifianta – mai intai deghizati ca nomazi, pana la Jalalabad, mai apoi intr-un camion paraginit iar in final pe jos, peste munti, pana in Pakistan, unde i-au asteptat alte greutati. Timp de un an si jumatate au trait in Peshawar, un orasel de frontiera, suprapopulat cu refugiati. Zafar este arestat din nou insa in cele din urma obtine visa pentru Marea Britanie. Impreuna sosesc la Londra in 1984. Cand Shabibi a parasit Afganistanul avea 36 de ani. Dusese o viata buna – era profesor la liceu, mama a 3 copii, casatorita cu un jurnalist-analist politic. Ea povesteste despre Afganistanul in care a crescut si si-a croit un drum in
prima seara basarabeana din Baia Mare
- Solicitați un link
- Alte aplicații

Aceasta este o invitatie la prima seara basarabeana din Baia Mare. La care incerc sa ajung si eu, iar maine voi adauga imagini si impresii despre un eveniment care mi-a atras atentia. Vineri, 26 noiembrie 2010, cu începere de la ora 21.00, vă aşteptăm la prima ediţie a „Serii Basarabenilor”, care va avea loc în Club Esenţial situat la parterul Casei de Cultura a Sindicatelor din Baia Mare. Vă aşteaptă o seară de surprize condimentată cu muzică tradiţională basarabeană, concursuri cu premii, băutură specifică zonei. Intrare liberă pentru toţi cei care doresc să intre în contact cu cultura basarabeană autentică. Evenimentul este organizat de către Clubul Studenţilor Basarabeni din cadrul Universităţii de Nord. Cine suntem? Scopul CSB este promovarea intereselor generale şi specifice ale membrilor săi în toate domeniile de activitate, precum şi elaborarea şi desfăşurarea de programe specifice în domeniile: formării, instruirii şi educării studenţilor şi tinerilor, precum şi în domeniil
Vrei sa faci voluntariat in Italia?
- Solicitați un link
- Alte aplicații
Pentru cei interesati de un stagiu de voluntariat in Italia, regiunea Toscana, trebuie sa stie de Serviciul European de Voluntariat. Prin program, Comisisa Europeana acopera costurile de cazare si utilitati, la care se adauga, lunar o suma de 180 de euro bani de mancare si buzunar. Conditiile de participare sunt: varsta cuprinsa intre 18 si 30 de ani. engleza - nivel incepator (cel putin) Stagiul dureaza de la 8-12 luni si va incepe, cel mai devreme in luna iulie 2011. Pentru cei interesati: trimiteti pana in data de 22 decembrie 2010 un CV cu poza pe adresa: team.4uth@yahoo.com Team 4 youth
poze geniale by Robert Hitter
- Solicitați un link
- Alte aplicații
Daca este ceva ce ma impresioneaza... cu siguranta pozele facute de domnul Hitter sunt pe lista mea. De aceea va invit la o experienta de neuitat printre pozele publicate pe blogurile : http://pasari-birdwatching-roberthitter.blogspot.com/ http://roberthitter.blogspot.com Il gasiti si pe Facebook cu niste poze care te lasa masca.
16 zile de activism impotriva violentei asupra femeii
- Solicitați un link
- Alte aplicații
În fiecare an în perioada 25 noiembrie – 10 decembrie are loc la nivel mondial Campania celor 16 zile de activism împotriva violenţei asupra femeii. Campania începe în data de 25 noiembrie, care este Ziua Internaţională împotriva Violenţei asupra Femeii şi se încheie în 10 decembrie, Ziua Drepturilor Omului. În Baia Mare, în cadrul acestei campanii, mai multe instituţii şi organizaţii vor realiza acţiuni în parteneriat cu scopul sensibilizării comunităţii locale cu privire la acest fenomen: Serviciul Public de Asistenţă Socială Baia Mare, Filiala Baia Mare a Asociaţiei Femeilor Împotriva Violenţei–Artemis, Femina XXI, Asociaţia YMCA Baia Mare, Graiul Maramureşului, Primăria Baia Mare, Universitatea de Nord Baia Mare , Consiliul Local al Tinerilor, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş, Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare etc. Scopul campaniei: Scopul acestei campanii este cel de informare şi sensibilizare a comunităţii locale
Business jokes
- Solicitați un link
- Alte aplicații
- Ai auzit? a murit sefu'. - Da. Si ma tot intreb cine a mai murit odata cu el. - De ce? - Pai scria in anunt ca "odata cu el a murit unul dintre cei mai capabili angajati ai firmei noastre...." *** - Popescule, de ce vii asa tarziu?!!! - Pai, mi-ati spus ieri sa-mi citesc ziarul acasa... *** Un patron catre altul: - Cum de angajatii tai sunt mereu asa punctuali? - Simplu: am 30 de angajati si 20 de locuri de parcare. *** Seful: - Nu ma priviti ca pe un sef, ci ca pe un prieten care are mereu dreptate. *** La Biroul de Resurse Umane: - Ne pare rau, dar nu va putem angaja, pentru ca nu avem ce sa va dam de lucru. - Pai, asta n-ar fi asa de grav... *** Seful catre secretara: - Cine ti-a spus ca doar pentru ca te-am sarutat de cateva ori ai dreptul sa lenevesti toata ziua? - Avocatul meu.
Andana Pan - Panificatie, Patiserie, Cofetarie - Baia Mare, Maramures
- Solicitați un link
- Alte aplicații
video made in Maramures - Let's do it, Romania!
- Solicitați un link
- Alte aplicații
Filmarile la aceasta reclama au fost mai mult decat interesante pentru ca peisajele si zonele prin care am trecut ca sa ajungem acolo sunt foarte antrenante. Ma bucur ca s-a lucrat cu dedicatie la acest proiect si echipa Media din Maramures a facut o treaba excelenta si foarte profi. Let's Do It, Romania! - 25 septembrie 2010. Curățenie în toată țara într-o singură zi! Spot conceput și realizat de echipa Let's Do It, Romania! din Maramureș. Mesajul care dorim să-l transmitem e acela că dacă nu avem grijă de natură, atât noi cât și copii noștri vor avea de suferit. Intrați pe site-ul proiectului pentru a vedea despre această acțiune: www.letsdoitromania.ro Realizatori: Lucrețiu Pop (regizor, imagine, montaj) , Sorina Ivanici (actor), Ciprian Drăgan (voce).
Casting pentru imnul Let's do it, Romania!
- Solicitați un link
- Alte aplicații

Echipa media din județul Maramureș vă invită la cel mai mare casting organizat pentru filmarea videoclipului Let's do it, Romania! Imnul și videoclipul celui mai mare proiect de ecologizare din Maramureș și din România își propune să șocheze prin nudismul adevărului în care este prezentată caracterizeazarea românilor când vine vorba de nepăsare și dispreț față de natură. Cu mic și mare, toți aveți ocazia de a vă descoperi talentele artistice sub atenta coordonare a voluntarilor români din Team 4 youth, Arta Educației sau internaționali din European Voluntair Service. Preselecția are lor la infocenter-ul Let's do it, Romania! din Baia Mare, Casa Tineretului, etaj 2. Recuzita și garderoba este asigurată de organizatori dar pentru impresie și interpretări proprii apreciem orice inițiativă! Nu rata această ocazie unică în județul Maramureș ! Preselecția are loc Sâmbătă 21 august intre orele 11:00 – 18:00 la Casa tineretului, etaj 2
Cu Mocanita pe Valea Vaserului
- Solicitați un link
- Alte aplicații
Stiam de mult timp de Mocanita de pe Valea Vaserului... Sunt Maramuresean dar n-am ajuns inca pe acolo. In acest weekend a fost foarte frumos mediatizat un eveniment care a meritat toata atentia presei : Concert Rock in muntii Maramuresului, la capatul liniei pe care merge Mocanita. M-am hotarat vineri sa plec, si sambata am facut rezervari la Mocanita si m-am "parasutat" in paradis. A fost cel mai reusit weekend in natura si o experienta cu greu de uitat. Nu puteam rata sansa de-a promova bunul simt si lupta pentru un mediu mai curat - scopuri ce vor fi realizate prin marele eveniment din 25 Septembrie : Curatenie in toata tara, intr-o singura zi! So... am luat afisu Let's do it, Romania! cu mine, intre timp s-a hotarat si o colega din echipa de coordonare judeteana si dusi am fost. Ajunsi acolo am inceput socializarea si am ajuns la concluzia ca turnu babilon e mic copil : Cel putin din fiecare judet din Romania au fost participanti la concertul rock din mijlocul paduri
Scoala construita din sticle de plastic!
- Solicitați un link
- Alte aplicații
Cand vezi asa ceva... asa ceva... Ar trebui sa te motiveze... sa-ti dea energie... si mintea de pe urma... care o tot invoca fiecare dintre noi. So... Ca sa intelegeti mai bine, uite ce-a facut baiatu asta... 2 maini, 2 picioare, 2 ochi, 4 copii, mananca, respira, etc... nimic special la prima vedere... Tu ai vreo scuza ca stai de-oparte?
Let's do it Romania ! Cine nu se baga, pierde !
- Solicitați un link
- Alte aplicații
Voluntariat
- Solicitați un link
- Alte aplicații
Stiu ca n-am mai scris foarte mult pe blog dar nu l-am abandonat. Mi-l vizitez zilnic :)) In ultima vreme m-a luat valul cu voluntariatul si cu implicarea sociala.. si e un sentiment de nedescris cand faci parte dintr-o echipa care are obiective atat de marete precum "Sa curatam Romania de gunoaie intr-o singura zi" si "Ajutoare pentru sinistratii din Moldova" . E o nebunie totala.. dar si o placere maxima. Indiferent care e pozitia ta intr-o astfel de campanie... te intalnesti cu oameni de la care inveti lucruri noi, cu care impartasesti experiente deosebite (iesite din rutina individuala) si... asta cred ca doar bine poate sa itzi faca dpdv al persoane/personalitatii tale. Povesti din culise... in curand :))
Let's Do It Romania in Maramures
- Solicitați un link
- Alte aplicații
Lectie de fiscalitate
- Solicitați un link
- Alte aplicații
Într-o dimineaţă, stăpânitorul unei cetăţi fu trezit de nişte strigăte care se auzeau din piaţă: "Hai la mere! Mere dulci cum n-aţi mai gustat!". Ridicându-se indispus din pat şi privind pe fereastră, văzu un târgoveţ ce vindea, într-adevăr, mere, înconjurat de o mulţime de muşterii. "Trebuie să fie tare bune merele alea", îşi spuse mai-marele cetăţii şi, făcându-i-se poftă, îl chemă pe primul său sfetnic şi îi porunci: "Ia cinci galbeni şi mergi în piaţă să cumperi mere de la târgoveţul acela". Primul sfetnic îl chemă pe paharnic şi îi spuse: "Uite patru galbeni, du-te şi cumpără mere". Paharnicul se adresă, la rândul său, stolnicului: "Poftim trei galbeni, de care să cumperi mere de la târgoveţul acela". Stolnicul îl chemă pe primul străjer îi dădu doi galbeni şi îl trimise în piaţă. Acesta dădu un galben unui străjer din subordine, iar acela se duse la târgoveţ şi îi luă la rost: "Hei, ce tot strigi aşa? Ai tulburat somnul mai-m
Absente - Shincai Baia Mare
- Solicitați un link
- Alte aplicații

:)) Supper faza ! Din pacate scriu cu intarziere despre revista pruncilor de la Colegiul National Gheorghe Shincai din Baia Mare . De vreo 3 ani de zile Andana are in incinta liceului un chiosc cu produse alimentare pentru elevii liceului. Tanti Dina, cea care vinde acolo zi de zi si-i asteapta pe copii in fiecare pauza este foarte amuzanta si "nebunatica". Astfel, la final de an scolar, copiii si-au aratat atasamentul fata de ea si chioscul pe care-l "manageriaza" printr-o caricatura si-o referire la vorba ei "Zi, te rog !" O servire mai non-conformista decat a doameni Dina de la Chioshcu din Shincai am gasit doar la restaurantul Rustic de langa Sala Sporturilor din Baia Mare =)) Daca n-atzi prins experientza din shincai, n-o ratati pe cea din Rustic. =)) =))
Azi mi-am luat o palma !
- Solicitați un link
- Alte aplicații
Azi la ora 5 am avut examen. Unul mai ciudat pentru modul in care profesorul si-l sustine... lejer, chiar foarte lejer datorita faptului ca se gasesc intotdeauna tehnici de fentare. Ideea e in felul urmator: Ai voie cu orice materiale la indemana. Ai voie sa te uiti la colegii din fata si din spate(pentru ca poti copia un raspuns bun dar la fel de simplu poti copia unul gresit). Daca scoti un sunet esti dat afara. Intrebarile cu variante de raspuns sunt proiectate pe perete. Ai 35 de secunde sa le citesti si sa alegi un raspuns. La sfarsit, lucrarile sunt adunate la capat de rand... si redistribuite astfel incat cel care o corecteaza sa fie la foarte mare distanta de tine. Incepe testul si pac pac pac intrebarile curg una dupa cealalta... Am incercuit dupa capul meu, fara sa ma inspir prea mult de la colegi. Dupa centralizarea lucrarilor, ne da raspunsurile si vad ca am raspuns corect abia la 60% din intrebari. Nu era o problema, ca adunand punctele de la seminar, se facea un 7-8... da
bancuri demult apuse :))
- Solicitați un link
- Alte aplicații
=)) " hai sa ne radem " 1. Gigel, fericit către învățătoare: - Tovarășă, ne-a fătat pisica cinci pisoi și să știți că toți cinci sunt comuniști. După un timp, învățătoarea se interesează ce mai fac pisoii comuniști. - Sunt bine, răspunde Gigel, dar nu mai sunt comuniști. - Cum așa? - Păi, acum au făcut ochi. 1. Trăim epoca marilor prefaceri: Eu mă prefac, tu te prefaci, el se preface. 1. De ce este societatea socialistă multilateral dezvoltată cea mai avansată formă de organizare socială? Pentru că a preluat creator tot ce-a fost mai semnificativ de-a lungul istoriei. Din epoca de piatră – relațiile Din comuna primitivă – organizarea Din sclavagism – retribuția Din feudalism – inchiziția Din capitalism – falimentul. 1. Capitalismul este pe marginea prăpastiei. Ce face acolo? Se uită de sus la noi... 1. România pe drumul construirii socialiasmului România pe drumul construirii comunismului România pe drumuri... 1. Leul nu mai are valoare. Ce-i de făcut? - Îi dăm
Invitatie la arta fotografica ! :>
- Solicitați un link
- Alte aplicații
Liga Studentilor "Pintea Viteazul" in parteneriat cu Universitatea de Nord Baia Mare, Biblioteca Judeteana "Petre Dulfu" si Photo fuji film Baia Mare va invita sa participati la premierea concursului de arta fotografica "O poetizare a cotidianului". Evenimentul va avea loc in sala de conferinte a bibliotecii judetene, la ora 10:00. Va asteptam. Data evenimentului: Joi, 27 mai 2010.
Round Trip - ultima evadare
- Solicitați un link
- Alte aplicații

Pana dupa licentze si alte alea alea... s-ar putea sa fie o ultima escapada din "monotonia" ultimelor luni :)) Am ales sa fac o excursie mai riscanta... dar niciodata nu-mi puteam imagina ca poate fi asa riscanta. Am stat in Suceava cateva zile... dormind in Siret. Siretul e chiar la granita cu Ukraina, deci lumea de acolo stie cum merg lucrurile in tara vecina. Dupa ce-am ascultat toate povestile locale despre ucrainieni, deja tremurau chilotzii pe mine gandindu-ma ca trebuie sa ma intorc spre Sighetul Marmatiei prin Ukraina. Peripetiile ce-au urmat le scriu in articolele ce urmeaza dar cert e ca totul a ieshit bine si a fost superb : atat ucraina cat si suceava.
va recomand o shezatoare maramureseana ! :))
- Solicitați un link
- Alte aplicații
Ansamblul Folcloric Studentesc al Universitatii de Nord, coordonat de catre domnul Mircea Muresan va invita cu drag la spectacolul "Sezatoare Maramureseana" care va avea loc în data de 11.05.2010, ora 14:00 la Teatrul de Papusi din Baia Mare (str. Dacia nr.3) - Eveniment realizat în cadrul proiectului "Cultura urbana vs Cultura traditionala" Cu detalii si poze revin maine ! Nu ratati evenimentul !
Baimareni in Capitala
- Solicitați un link
- Alte aplicații
In acest weekend a avut loc in Bucuresti un eveniment ce se doreste a deveni unul traditional : "Baimareni in Capitala". Intr-un context mai larg, este vorba despre maramureseni in capitala, fiind foarte multi din toate colturile Maramuresului. Pff... a fost foarte tare sa revezi atatea fetze " d-ale casei ". Si povestile, si zumzetul care s-a creat in local a fost unul familiar si senzatia a fost una foarte frumoasa pentru toti parcipantii. E frumos sa vezi ca maramuresenii sunt atat de raspanditi peste tot si in toate domeniile de activitate. Se asteapta ca la fiecare intalnire care va mai avea loc sa apara fete noi si vechi sa fim cat mai multi sa sa se lase cu un chef nebun pana dimineata. Felicitari organizatorilor !
Haina de piele
- Solicitați un link
- Alte aplicații

Stiai asta despre rochiile de piele? Cand un barbat se apropie de o femeie (bine), imbracata intr-o rochie de piele,..... - inima ii bate mai repede;... - gatul i se usuca;... - genunchii i se inmoaie;... si... - incepe sa "gandeasca" irational.... . Te-ai intrebat de ce? Fiindca miroase a masina noua !
weekend in natura
- Solicitați un link
- Alte aplicații
De 1 mai am facut o expeditie la Grosii Tiblesului. Sunt aici, aproape de mine, in Maramures, pe langa Targu Lapus. Zona e superba iar fiind pentru prima data cand am ajuns p-acolo... am fost foarte impresionat. Nu ma asteptam sa fie atat de bine si nici atat de reusita iesirea. Cabana a fost supper iar cei care am stat pentru 3 nopti acolo ne-am inteles ft bine(cu incidentele aferente) :)) Teama de ursi si de pustietate a creat o atmosfera supper interesanta. Undeva mai sus de cabana prin padure era un "Observator de ursi". Unii au fost sa vada ursii... altii (eu de exemplu) am fost la observatorul de oameni pentru ursi. Am incercat sa surprind cele mai tari faze in vreo 2-3 poze. Cu siguranta n-ati mai intalnit peisaje atat de frumoase. P.S. : Cea mai tare faza fu cand stand in jurul focului de tabara, toti afumati, tavaliti prin iarba... stropiti cu vin... etc... apare unul cu o idee geniala : "Hai sa mergem la discoteca in sat!" :)) Si acum imi imaginez cum am
unu mai mai ca celalat
- Solicitați un link
- Alte aplicații
:)) vine 1 mai \:D/ Vine destrabalareaaaa :)) Vine betziaaa... :)) Vine varaaaa :)) Porcii isi iau zboruuul :)) M-am trezit bine dispus de dimineata... chiar daca n-am un motiv sau vreo explicatie pentru asa ceva. Tot vroiam sa scriu despre Raliul Brasovului... despre Karting prin Bucureshti... despre Kapitalism ... :> care e un film genial... si sunt total de acord cu faptul ca este cea mai tare comedie... la care m-ash fi prapadit de ras daca nu era despre Romania :)) Oricum... subiecte expirate... ca n-am fost pe faza... si cand trebuia sa scriu n-aveam chef... oricum... luni v-ashtept cu ceva Bun Bun.
Shoc ! Papa de la Roma pe site-uri Porno
- Solicitați un link
- Alte aplicații

Nu imi dau seama ce se intampla si de unde pana unde atatea atacuri la adresa bisericii dar acu se tzinteshte sus. Dupa un cutremul pe scara mondiala la nivel financiar... un altul la nivel psihologic, care sa-i lase pe multzi "credinciosi" fara "obiectu muncii"... mi se pare deja o prea evidenta "conspiratie". Nu inteleg de ce, care-i finalitatea... ce va aduce nou... dar... pt cei cu bun simtz... si intr-un fel sau altul retzinutzi la schimbari "batalia" e pierduta din start. Sunt ortodox... dar... nu pot sa nu ma agit si sa nu imi pun semne de intrebare cand vad atacuri nejustificate la adresa papalitatii. Care-i ideea? Azi pe "un site porno" prima fereastra care s-a deschis a fost cu imaginea alaturata... intrebarea e infioratoare: Pope or devil ? Chestia care e... ca... pt oamenii normali... credinciosi, nu religiosi... ce face popa... n-ar conta prea mult... dar... din punctul meu de vedere... substratul e altul... Daca s-au comi
Facem curatenie generala ! Let's do it Romania !
- Solicitați un link
- Alte aplicații

Bucurie mare mare pe capu meu azi ca am primit un telefon mishto rau :)) Ma suna fix din Bucharest City una bucata domnishoara sa imi spuna ca "am fost" selectat "Coordonator pe Maramures" in proiectul Let's Do It Romania ! Am decis sa ma implic in curatzarea romaniei indiferent daca as fi fost selectat sau nu coordonator in Maramures. Este foarte important sa facem curatenie odata pentru totdeauna si sa incercam sa mentinem zonele curate in permanenta. Poate sunt prea visator si increzator ca si dupa curatenie... aceasta va fi pastrata... poate cred prea mult intr-un spirit civic si cetatenesc dar alte solutii nu exista. Cine vrea sa se implice sa curatam TOATA Romania de gunoaie pe 25 septembrie la Baia Mare si in restul judetului alaturi de mine, eo va primesc si daca sunteti din alte judete. :)) Poate prindem si Sarbatoarea Castanelor la Baia Mare si se va lasa si cu distractie pe masura in noaptea ce urmeaza(daca mai putem) :)) Nu suntem niste furnicute ca
Am hoinarit Romania
- Solicitați un link
- Alte aplicații

Cum mi-am propus, am inceput sa hoinaresc prin Romania. Mi-am propus sa merg in toate orasele resedinta de judet pana la sfarsitul anului. Primele doua orase, au fost Sfantu Gheorghe si Miercurea Ciuc. (Covasna si Harghita) Evident... n-am stat prea mult timp pe-acolo... am facut vreo 2-3 poze... in centrul oraselor... m-am plimbat pe strazi, si am plecat mai departe. Pot spune ca am fost foarte placut impresionat si de Sfantu Gheorghe si de Miercurea Ciuc. La Miercurea Ciuc ma intorc curand... vreau sa vad un meci de hochei pe gheata. (Pot sa-l vad si in Bucuresti dar prefer campioana Romaniei si Ungariei) :)) Poate o sa am si alte ocazii... cine stie :D Cred ca urmeaza traseul prin Bistrita iar dupa Paste merg la Suceava \:D/ hole ! :))
O saptamana nebuna de tot !
- Solicitați un link
- Alte aplicații
Deci saptamana ce-a trecut a fost prea nebuna pentru mine. Am cedat la propriu si la figurat... Miercuri la ora 8 seara eram in Budapesta. Am ajuns in Baia Mare la 12 noaptea. Joi la ora 13 eram in Bucuresti la ASE pentru a ma intalni cu profesorul de licenta. Joi seara in Bucuresti ne-am dus la baut. Am stat ce-am stat la Curtea Berarilor si ne-am umplut burta cu bere... apoi am mers in Club A sa ne destrabalam. Am ajuns in pat la 6 dimineata iar la 8 m-am trezit c-aveam programata o intalnire(de data aceasta legata de afaceri). La ora 16 am mers iar la ASE, avand ore de programare. Eram ca un zombie :)) Dupa ore... am mers in Deko Cafe la un show nebun si foarte amuzant... dar eram prea prea obosit pentru a continua destrabalarea deci n-am mai mers la baut si in cluburi sambata seara. Sambata am avut ore de la 7 30 pana la 6 dupa-masa (diversificat: Statistica Microeconomica si Retele de calculatoare). Dupa ore am mers direct in AFI Palace Cotroceni la un Karting. E superb. Abia aste
Consumatorii au drepturi, comerciantii au obligatii
- Solicitați un link
- Alte aplicații
Consumatorii au drepturi, comerciantii au obligatii Aceasta este fraza, sloganul sau chiar imbecilitatea cu care se promoveaza campania de Protectia Consumatorilor in Romania. Asta-i echitatea in Romania. Unii au drepturi. Altii obligatii. PUNCT. Asa se face in continuare indobitocirea romanilor. In continuare la nivel mental se fundamenteaza ideea ca unii au doar drepturi si altii doar obligatii! Ceea ce nu e corect ! Nu e adevarat ! nu e normal ! Sa nu mai mentionez faptul ca in toata prostia asta au fost inclusi doar comerciantii si consumatorii. Nu s-a spus nimic despre producatori. Nu s-a spus nimic despre o minima informare necesara inainte de achizitia unui bun. Nu contest ca exista si trebuie sa avem multe drepturi si sa fim protejati de comerciantii care urmaresc doar profit-ul, incalcand legile dar... si noi avem obligatii ! Si inca foarte multe. SCHIMBATI SLOGANUL ASTA TAMPIT ! P.S. : La nivel mondial se tot vorbeste despre o incapacitate a productiei de hrana pentru a satis
Politist infractor cu tupeu jegos
- Solicitați un link
- Alte aplicații
Ieri ma plimbam prin Baia Mare cu masina... n-aveam o directie precisa dar ma uitam asa... de jur imprejur. Am observat un golf negru cu numere de franta care mergea ca un besmetic... n-a dat prioritate pietonilor... wai de capu lui. Avand in vedere stilul lui de shofat... dupa vreo cateva minute nu l-am mai vazut... desi circulam in aceeasi directie. La un moment-dat, nu stiu cum se face ca pe bulevard fiind 2 benzi, eo mergeam pe una mai libera si l-am depasit. Dupa 10 secunde, semaforul urmator se face ROSU in directia inainte si ramane verde spre dreapta... Fiind pe banda din dreapta, virez repede pe banda din mijloc ca sa nu incurc circulatia pe-acolo. Tipu cu Golfu, mare shmecher, accelera in spatele meu ca nebunu sa treaca pe roshu, ca ce? Abia se schimbase. :)) Si jbaaang ma bag in fata lui... nestiind ca el vrea sa treaca. Pune boul o frana cat casa... claxoneaza... Se-apuca sa faca manevre... si se pune in dreptul meu pe a 3-a banda. Deschide geamu si tot urla... face semne..
O saptamana agitata
- Solicitați un link
- Alte aplicații
Poate prea agitata pentru vremea asta datorita careia ai lenevi toata ziua in casa la caldurica. Acu sunt si eo in Bucuresti si zapada e cat casa... troiene de zapada... agitatie, floashca pe jos... raiul pe pamant. Am aflat ca lumea e foarte mica... intalnindu-ma cu o persoana cu care nu credeam ca ma mai intalnesc vreo-data chiar de 2 ori intr-o singura saptamana. La evenimente total opuse. Unul foarte trist... la care am bocit ca o baba profi si un altul la care am fost impresionat ca inca se mai fac lucruri de calitate in ceea ce priveste educatia copiilor. Adik nu stiu de ce ma tot preocupa gandul asta... ca peste vreo cativa ani cand vor zburda pruncii prin gradina mea lumea asta va fi jalnica din toate punctele de vedere. In sensul ca toate relele se vor aduna... iar ce mai era pe ici pe colo bun, va disparea. La fiecare eveniment am auzit asha in jurul meu oameni proshti. Ba... da proshti proshti. Incep cu doua tarfe... :)) Cik si mamici... Se uitau ele acolo la nishte poze cu
Mugur Isarescu Umilit la ghiseu
- Solicitați un link
- Alte aplicații
Mugur Isarescu s-a deghizat zilele trecute si-a mers ca tot omu sa isi plateasca taxele si impozitele. Dupa spusele lui... asa umilinta n-a mai simtit niciodata. Personal... ma bucur... Bun venit in Romania. -- Articolul din Gandu : De ce românii îi urăsc pe funcţionarii publici: pentru că sentimentul e reciproc. Gândulvă prezintă ultima experienţă în economia reală a guvernatorului BNR, dar şi extrase din uluitorul raport semestrial al Autorităţii Naţionale a Funcţionarilor Publici Cetăţeanul Isărescu este un mic om de afaceri, are probleme când merge să-şi plătească taxele şi îşi face griji în privinţa pensiei. În rolul de "simplu cetăţean", guvernatorul BNR are experienţe traumatizante. Acum o săptămână, aflat într-o vizită la Craiova, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, s-a întâlnit cu oamenii de afaceri locali, cărora le-a povestit cum s-a deghizat "precum Cuza" şi a fost umilit la ghişee de funcţionare. "Le-am întrebat: ce faceţi acolo? Şi mi-au răspuns: D
Trasee - un pariu personal
- Solicitați un link
- Alte aplicații
Un alt pariu al meu este sa incerc sa merg anul asta in fiecare Municiupiu resedinta de judet cel putin o data. So... pt asta am facut nishte trasee... pe care le aplic in curand :D Traseul 1 : Bucuresti - Urziceni - Slobozia Veche - Calarasi - Oltenita - Giurgiu - Alexandria - Turnu Magurele - Corabia - Caracal - Slatina - Piteshti(sau direct Baia Mare... ca deh.. n-am toata viata la dispozitie) Poate cam ambitios... dar... eo zic ca merge intr-o zi de dimineata pana seara :)) Traseul 2 : Bucuresti - Valcea - Targu jiu - Baile Herculane - Moldova Noua - Resita - Caransebes - Hatzeg - Hunedoara - Deva - Alba Iulia Traseul 3 : Baia Mare - Satu Mare - Zalau - Dej - Bistrita - Nasaud - Sacel - Borsa - Viseul de sus - Sighetul Marmatiei - Baia Mare Traseul 4 : Bucuresti - Buzau - Braila - Galati - Barlad - Vaslui - Iasi - Botosani - Siret. Traseul 5 : Siret - Suceava - Falticeni - Piatra Neamt - Roman - Bacau - Tecuci - Focasani - Buzau - Bucuresti Traseul 6 : Sfantu Gheorghe - Miercurea C
fa-te ca lucrezi ! :))
- Solicitați un link
- Alte aplicații
Odată, la serviciu, am dat de o colegă nervoasă la toaletă. Ieşise din cabină, îşi netezea fusta si bombănea: "Ştii bancu' ăla cu Iţic?". N-am ştiut dacă vorbeşte cu mine, aşa că am mormăit incert, în aşa fel încît, la o adică, să reiasă că eu de fapt cîntam. A continuat şi m-a scăpat astfel de propria-mi mutră buimacă: "Cică se ruga Iţic toată ziua la Dumnezeu: dă, Doamne, să cîstig la loterie! Ajută-mă, Doamne, să cîstig la loterie, hai, Doamne, zău, de ce nu mă ajuti şi pe mine să cîstig la loterie?! La un moment dat, Dumnezeu, agasat de atîta văicăreală, se repede la el: mă, Itic, pe cuvînt că te-am auzit si m-am străduit din răsputeri, dar te rog frumos, ajută-mă şi tu puţin: joacă la loterie!". Am hăhăit cu ea un pic, dar aşteptam legătura dintre banc şi motivul reuniunii noastre private. A continuat: "Aşa şi eu, dragă: tocmai am făcut acum un test de sarcină care, normal, mi-a ieşit negativ. Am plîns ca proasta, cu fundul pe colac, fiindcă mă screm d
Banc englezesc
- Solicitați un link
- Alte aplicații
:))) =)) Cik un tip merge la bar sa bea ceva. Asteptan barmanul, vede intr-o cusca dupa bar o maimuta. Vine barmanul si il intreaba repede: De ce tineti maimuta dupa bar? Barbanul ii raspunde : Crede-ma ca n-ai vrea sa shtii ! Dupa vreo 3-4 beri tipul intreaba si mai insistent : "Trebuie sa aflu: De ce tii maimuta aceea aici?" Atunci barmanul elibereaza maimuta din cushca... ii da o bata peste cap iar aceasta ametita... se apuca si-i face un blow job. In timp ce maimuta ii facea un blowjob barmanului acesta il intreaba pe client: vrei sa incerci ? Tipul : SIGUER ! Dar nu ma lovi asha de tare in cap ! =))))))))))))))))))))))))))))))))) =))))))))))))))))))
Si vitezomanii plang cate-odata :))
- Solicitați un link
- Alte aplicații
Sunt vitezoman .... Conduc cu viteza... (pe teritoriul Romaniei). Nu respect niciun fel de lege. Singurul lucru pe care-l urmaresc cand sunt la volan este sa ajung la destinatie si sa nu lovesc vre-o alta masina sau vre-un pieton. Desigur... Pana acu, nu intotdeauna am reushit asta... dar nu-i o problema... Dupa cum spune un prieten, Romania e o tzara nelocuibila si mare dreptate are ! So... PARIU ! M-am hotarat sa fac un pariu cu mine insumi. :)) Ideea e asha. De obicei ... din Baia Mare in Bucuresti n-am cum sa ajung decat cu Mashina, Trenul sau Avionul. Cu masina era ok pana acum ca limita de viteza impusa prin semne era o gluma pt mine(avream propriile limite de viteze). Cu trenul... shtii cand porneshti... nu shtii cand ajungi. Ori e prea cald, ori e prea frig... ori ninge, ori ploua... ceva nu-i convine trenului => intariziere enorma. Avionul... Primavara - Vara - Iarna... trebe sa stai cu ochii pe meteo... ca una doua te trezeshti ca-i ceatza sau zapada si nu mai pleaca. So.