Scoala de soferi - de Dan Puric

Stiti ca sunt fan Dan Puric. Priviti ce a scris maestrul.


Dumnezeu, iubindu-mă, mă tot pune la felurite încercări ca să nu mă plictisesc. Aşa a fost şi cu şoferia. Ne-am luat şi noi maşină.

Atunci mi-a zis soţia că ar fi bine să-mi iau permis şi eu, că cine ştie, s-ar putea să fie nevoie vreodată să şofez.

Pentru mine, lucrul astă a venit prea tarziu, şi m-am dus la prima lecţie de şoferie cu emoţii de liceean, la un PECO, unde trebuia să mă întâlnesc cu instructorul.

Tremuram rău pe marginea trotuarului, ca la bacalaureat, şi îl aşteptam. Cel mai bun lucru era că omul nu mă cunoştea.

A venit cu o Dacia de pe vremea lui Ceauşescu, căreia, când i-a pus o frână, chiar în faţa mea, i-au sărit şuruburile pe jos. Le-a adunat tacticos şi le-a pus la locul lor, ignorându-mă.

Era mecanicul absolut, la întâlnirea cu imbecilul absolut.

Locul mortului.

Nea Ilie era plin de vaselină şi avea un fes slinos pe cap. M-a citit din prima, şi-a dat seama cu cine are de-a face.

Daca m-ar fi cunoscut, mi-ar fi spus:

Când mi-a zis, fără să se uite la mine: , am îngheţat. Absolut genial! Apoi îmi spune scurt:

Eu, speriat: .

El: Bă, tu nu te-ai săturat să stai pe locul mortului şi să te conducă toţi tâmpiţii?

Şi atunci m-am gândit să strig şi eu la poporul român: Era o adevarată resuscitare, domnule!

Şi îmi tot repeta: Ceea ce a urmat a fost incredibil. M-a scos direct în trafic.

Şi eu trebuia să am mâna pe volan, pe chei, pe schimbătorul de viteze, trebuia să mă uit în cele două oglinzi, dar şi în ochii lui.


Şi m-a ţinut aşa, de îngheţam şi transpiram tot, doua zile la rând! Nu mai eram sănătos! Nici un rol, în viaţa mea, nu m-a solicitat atât de mult, şi nu m-a adus într-o asemenea stare.

În a treia zi s-a liniştit de tot. Stătea bătrânul cu o mână pe volan şi cu fesul pe ochi. Dormea, domnule! <Înseamnă că am început să conduc bine>, mi-am zis.

Crucea Sfântului Andrei.

Nu l-aţi văzut pe Puric, disperatul, între Maestrul său care dormea şi traficul din Bucureşti. Si, târându-mă încet-încet, am trecut pe lângă un cimitir. Atunci Maestrul a deschis ochii:

Mie mi-a îngheţat coloana vertebrală.
<În cimitir?>


Ce-o fi cu graba asta, că tot acolo ajungi!>

Omul ăsta m-a creştinat pe mine, teologul lui peşte.

Avea dreptate! Când vezi Crucea Sfântului Andrei, te uiţi în dreapta şi nu crezi nici măcar în ăla de-ţi face semn cu steagul, că e ţara plină de proşti.
Vei învaţa să conduci când vei şti să te fereşti de proşti, nu când vei şti legea!!!"

Am mai scris si au fost apreciate: