Postări

Se afișează postări din iulie, 2011

Abilitati de negociere - dilema prizonierului

Imagine
Am tradus un articol pentru ca e foarte interesant si sper sa fie citit de cat mai multi prieteni de-acasa in ideea ca nu ai cum sa nu te confrunti in viata asta cu astfel de situatii. Oricine a incercat o negociere are in fata o dilema. Care sunt termenii minimi pe care-i poti accepta intr-o negociere? Dar care sunt conditiile maxime? Daca te indrepti spre minim, n-ar aduce dupa sine alte persoane sa negocieze chiar si pentru mai putin ? Aceasta dilema este intalnita in toate cazurile si necesita tehnici si abilitati de negociere. Exista mai multe variante ale povestii originale dar esenta este urmatoarea: In districtul Attorney au fost capturati 2 suspecti(care au colaborat) intr-o infractiune foarte grava. S-a sperat sa-i condamne pe amandoi suspecti dar n-au existat dovezile necesare si suficiente. In incercarea de-a condamna macar pe unul dintre ei, s-a decis separarea lor si negocierea cu ei separat. Primul cu care s-a discutat a fost suspecul A - daca ambii suspecti ar fi mar

de pe la munca - departamentul IT

Imagine
Ma indeletnicesc cu d-ale IT-ului intr-un program de internship ca sa-i zic asa al Initiatives of changes in Caux - Elvetia. Habar n-aveam ce va fi pe aici sau cu ce ma voi ocupa dar avand in vedere sarbatoarea mare sarbatoare ca am absolvit si facultatea din Bucuresti in info economica ma gandeam ca ma pricep si n-ar trebui sa fie o mare scofala. Practic aici exista o retea de mare viteza cu vreo 15 computere publice pentru cei care stau aici la conferinte, vreo 40 computere pentru administrarea conferintelor, inregistrarea discursurilor si a traducerilor in diferite limbi. Imprimante, si alte porcarii care sunt iar publice, plus o retea wireless care acopera 300 camere. So... pentru a accesa reteaua, toate computerele trebuie sa treaca pe aici pentru a fi scanate, iar apoi mac cu mac introdus in sistem, etc... desigur.. oamenii vin cu tot felul de computere si de programe care nu functioneaza... deci trebuie sa le rezolvam toate nebuniile. Am avut si un computer care a stat aici 4 zi

Caux Palace - initiatives of changes

Imagine
Am ramas dator cu povestea locului in care ma aflu acuma - CAUX Place - Elvetia - http://www.Caux.ch Am facut rost de o prezentare foarte interesanta, una in care acest hotel de lux este comparat cu o Doamna in varsta. Aceasta batrana doamna de pe munte are multe povesti de spus. Este trecuta de demult de 100 de ani. Este un loc de care te indragostesti, in special de legendele sale. Despre acest loc, sau despre aceasta doamna putem spune c-a trait mai multe vieti: A fost fiica unui om indraznet cu vise marete: un arhitect al locului pe nume Eugene Jost si al proprietarului de hoteluri si agentii turistice Ami Chessex. Acesti doi oameni erau supranumiti Texanii Montreuxului. Nascut in lux, intr-o alta lume decat cea in care traim azi, shi-a deschis portile sub denumirea de Caux Palace Hotel in 1902. Pe acea vreme, veneau aproximativ 200 oaspeti si tot cam 200 de servitori. Printi, lorzi si alte personalitati ale timpului. Nume mari precum Kellogg

Atitudinea - de Charles Swindoll

Pe zi ce trece mai mult realizez impactul atitudinii in viata. Atitudinea, pentru mine, este mult mai importanta decat faptele. E mult mai importanta decat trecutul, decat educatia, decat banii, decat circumstantele, decat esecurile, decat succesele, decat orice alti oameni spun sau fac. Atitudinea este mult mai importanta decat aparenta, harul sau aptitudinile. Atitudinea face sau destrama o companie... o biserica... o casa. Remarcabil este faptul ca avem de facut in fiecare zi o alegere cu privire la atitudinea pe care o vom imbratisa in acea zi. Nu putem schimba trecutul... nu putem schimba faptul ca oamenii se cor comporta in continuare in diferite feluri. Nu putem schimba inevitabilul. Singurul lucru pe care-l putem face este sa jucam cartea pe care o avem la indemana iar aceasta este atitudinea. Sunt convins ca viata este 10% ceea ce mi se intampla mie si 90% reprezinta modul in care reactionez. Si la fel este si cu tine... noi detinem controlul asupra atitudinii noastre. P.S. :

ei isi cer scuze, noi "condamnam"

Imagine
Sunt in Elvetia de vreo saptamana si cateva zile si imi petrec timpul lucrand vreo 3 ore pe zi pentru departamentul IT al unui centru de conferinte (CAUX http://www.caux.ch) in care sunt cazati si participa la diverse activitati sute de oameni de peste 70 diferite nationalitati din toate colturile lumii. Fiecare are povestea sa fabuloasa iar locul asta il voi prezenta mult mai detaliat in articolele viitoare. Analizez diverse experiente si actiuni ce-au fost sustinute pe un continent sau altul, intr-o tara sau alta. Desi unii fac o comparatie intre Sorry Day in Australia cu ceea ce-ar trebui sa faca europenii pentru comunitatile de tigani, eu vreau sa compar ce-a facut guvernul Australiei cu ce-au facut alesii nostri, cu nu foarte mult timp in urma referitor la comunisti. So... s-o luam cu date istorice: Marea Britanie obisnuia sa-si trimita detinutii in Statele Unite ale Americii. In anul 1776, renumita zi de 4 iulie, SUA se declara independenta fata de Regatul Unit al Marii Britanii.

Un video mai mult decat interesant

Si din punctul meu de vedere nu conteaza ca o spune Billy Graham sau oricine altcineva - a punctat foarte bine multe din aspectele pe ignorate de noi, zi de zi

Hai Moldova!, acasa, la Baia Mare :)

Imagine
Echipa de națională de coordonare Hai Moldova! (Let’s do it, Moldova) a venit la Baia Mare pentru a împărtăși experiența lor cu echipa din Maramureș, România. Încă din februarie-martie când eram în Chișinău și am văzut mobilizarea din Republica Moldova m-am gandit la ziua în care aceștia vor veni într-un schimb de experiență în România. Recent i-am invitat și cu ajutorul Clubului Rotaract TEAM Baia Mare și al Clubului Studenților Basarabeni Baia Mare am pregătit venirea echipei Hai Moldova! la Baia Mare Mișcarea internațională pornită din Estonia abia în 2008 a căpătat o amploare de neimaginat. Zeci de țări fac mobilizări generale și se pregătesc pentru marele eveniment Let’s do it, World! din 2012. Unul dintre principalele beneficii ale acestui proiect internațional îl reprezintă chiar schimbul de experiență și o mai bună colaborare și comunicare între popoare. Cu toții avem un țel comun și o percepție globală despre problemele cu care ne confruntăm noi, cu t

Vreau sa sustin Let's do it, Romania!

Imagine
http://www.letsdoitromania.ro/vreau-sa-sustin