20 de copii afectați de războiul din Ucraina regăsesc în Maramureș bucuriile copilăriei

În perioada 11 – 21 octombrie, la invitația Ministerului Afacerilor Externe,  Instituția Prefectului – Județul Maramureș și Serviciul Public Asistență Socială Baia Mare organizează o tabără de recreere pentru 20 de copii din Ucraina. Copiii, fete și băieți, cu vârste între 13 și 15 ani, provin din zona afectată de război (regiunea Donețk), din categoriile sociale cele mai defavorizate în această perioadă în Ucraina: locuiesc în apropierea Liniei de Contact și sunt persoane strămutate intern (familii refugiate din regiunile ocupate de forțele separatiste). Așadar, micuții au mare nevoie de o perioadă de liniște, cu un program relaxant și variat, care să le aline durerile provocate de război și care să le reamintească faptul că una dintre cele mai frumoase perioade ale vieții este copilăria.
Grupul de copii a sosit în județul Maramureș marți, 11 octombrie, prin punctul de trecere a frontierei Sighetu Marmatiei, unde au fost întâmpinați de organizatori, iar înainte de a porni spre Baia Mare au fost primiți cu o gustare caldă.
Timp de 10 zile, ei vor participa la activități recreative și educative, cum ar fi: seri de film, instruiri pe teme de igienă, serată, football și handball, picnic, ore de călărie, concursuri muzicale, dans sportiv și dans popular, vizite la Muzeul de Istorie și la Planetariu, precum și într-un studio de televiziune, un worshop de fotografie la Muzeul Satului, în Parcul Municipal “Regina Maria”, la Muzeul Județean de Artă “Centrul Artistic Baia Mare” și la Turnul Ștefan, ateliere de handmade, înot, o excursie la Creasta Cocoșului, precum și multă joacă. Copiii sunt însoțiți de doi adulți și vor fi cazați în Baia Mare, în clădirile Taberelor școlare ale Direcției Județene pentru Tineret și Sport Maramureș și la Centrul de Reabilitare Socială pentru Copii Aflați în Situație de Risc al SPAS. Organizatorii beneficiază și de sprijinul Ambasadei României la Kiev.

Astfel de demersuri se înscriu pe linia sprijinului umanitar concret acordat de România statului vecin Ucraina. Precizăm că în anul 2015 România a primit, din rațiuni umanitare, un număr de 53 de copii, provenind din familii care au suferit de pe urma operațiunilor militare desfășurate în contextul conflictului armat din estul Ucrainei. Aceștia au beneficiat de ședere în tabere organizate în județele Suceava și Argeș.

Am mai scris si au fost apreciate: