Să ți-o pui pe frunte

Cam asta era gluma principală despre ștampile în cercul meu de prieteni din copilărie. La fel de seacă și banală precum consideram până nu demult ștampila.

Scriu acest articol de pe o autostrada din Austria, în drum spre casă dupa 2 zile fără somn, deci creativitatea mea nu atinge cote alarmante, mai ales când vine vorba despre de ce este percepută ștampila doar ca un instrument folositor firmelor... Voi ce ați răspunde dacă ați fi provocați să îi atribuiți și alte modalități de utilizare ștampilei? Cum ați folosi ștampila proprie în viața de zi cu zi, la nevoie sau pentru a vă diferenția? Aștept idei de la voi pentru că eu nu prea meditat la chestiunea aceasta dar m-am confruntat cu vreo 2-3 situații în care am fost surprins de avantajele unei ștampile de calitate, de ingeniozitatea unora pentru a-și ușura munca sau pentru a aduce un plus de culoare și design în monotonul businessului românesc din primii ani de capitalism.

Voi începe de fapt cu o primă afirmație: întotdeauna am cumpărat ștampile COLOP. La toate firmele pe care le-am avut și în toate situațiile pe care le-am rezolvat cu o ștampilă. Și nu am înțeles niciodată de ce o ștampilă nouă costa la fel de mult cât modificarea/personalizarea unei ștampile vechi. Dar asta e o altă poveste.

Cât eram copil ștampilele m-au fascinat non stop. Ștampila firmei părinților era cea pe care o consider și în prezent, ca ștampila normală: rotundă, nici prea mare, nici prea mică, scrie numele firmei și datele de identificare într-o singură culoare, probabil albastru.

Tot din categoria ștampilelor normale face parte și ștampila dreptunghiulară, dar este inferioară ștampilei rotunde.

Primul meu șoc, primul moment de entuziasm referitor la ștampile, sau prima ștampilă care mi-am pus-o și pe frunte a fost când tata mi-a prezentat o ștampilă mai mare, tot rotundă, dar avea desenată și o mașină în interior iar textul era scris într-o altă culoare. A fost nebunie... am ștampilat tot ce-am prins. Poate de la el am preluat modelul și la liceu, când am avut o firmă de exercițiu, prima noastră ștampilă a fost în 3 culori și logo-ul desenat pe mijloc. Era cât pe ce să o pun și pe aceea pe frunte.

Apoi o ștampilă de pus pe frunte, care a fost un fel de A HA! moment a fost cea triunghiulară. Pai după ce creierul meu era deja fixat pe cea rotundă și hai să zicem că o accepta pe cea dreptunghiulară, apariția unei ștampile triunghiulare pe una dintre facturile de la firme a fost mindblowing.

O ștampilă care a scutit pe mulți de la mult efort, a fost cea vândută de Lidl, dreptunghiulară, cu 3 bare paralele pe care se puteau poziționa litere pe care le primeai la pachet încât acea ștampilă ți-o personalizai singur ori de câte ori doreai. Nu știu dacă era COLOP sau nu, dar prima dată am văzut-o la unul dintre șoferii mei, foarte mândru că a scăpat de scris de mână numele lui, cnp-ul și alte informații necesare la completarea unei facturi.

O stampilă ce mi-aș fi pus-o pe frunte a fost ștampila cu semnătura. Iar a fost o revelație. Nu-mi trecuse așa ceva prin cap niciodată.

O ștampilă de pus pe frunte este ștampila CONFORM CU ORIGINALUL. Incredibil de utilă, mai ales când lucrezi pe proiecte și cu diverse instituții.

Datiera a fost o mană cerească. A fost un efort colosal să investim în asemenea tehnologie dar mi-am pus-o pe frunte din prima. Apoi mi-a trecut, fiindcă e probabil cea mai folosită ștampilă din viața mea.

Ștampila de la cluburi. Ar fi o jignire să uităm de ea. Ar fi loc de un articol separat referitor la ștampilele din cluburi.

Aștept completările voastre cu ștampile de pus pe frunte în comment-uri.

Am scris acest articol la provocarea din concursul SuperBlog2017 și vreau să scriu chiar aici, la urmă că am lăsat pentru final cea mai importantă ștampilă cu care am interacționat. A fost în cadrul unui proiect de tineret, cu o ștampilă smiley, care a făcut happy mulți mulți trecători. La început am fost și eu ștampilat ca trecător iar mai apoi m-am înarmat cu ștampila smiley și i-am fericit și eu pe toți cei care mi-au ieșit în cale.