Adolescentul şi anturajul său

Felul în care un adolescent se va comporta va depinde foarte mult de anturajul său. La vârsta adolescenţei, comportamentul mimetic domină, întrucât tânărul simte o mare nevoie de a se integra într-un grup, de a fi acceptat şi apreciat. În această perioadă, de altfel, această dorinţă de integrare se combină, cumva paradoxal, cu nonconformismul, cu dorinţa de a sfida normele, de a încălca regulile, de a se afirma prin contrast cu părinţii şi cu alţi adulţi din viaţa tânărului.

Prin urmare, adolescentul este foarte vulnerabil din acest punct de vedere. Un anturaj potrivit îl poate menţine pe calea cea bună, în timp ce un anturaj problematic îi poate aduce necazuri.
Când copilul este de vârstă mică, părinţilor le este destul de uşor să îi controleze anturajul. Misiunea aceasta devine, însă, tot mai dificilă pe măsură ce copilul creşte.
El începe să ţină la părerile lui, să nu mai accepte tot ceea ce spun părinţii, să dorească să fie independent.

Când eram prin gimnaziu, ţin minte că părinţii mei mă băteau la cap să leg o prietenie cu cea mai bună elevă din clasă. Şi m-am împrietenit cu ea, deşi era prea cuminte, prea fadă pentru gustul meu. Mie îmi plăceau fetele mai zglobii, care râdeau mult. Apoi am crescut şi am ajuns la liceu.
Au început să mă fascineze elevii nonconformişti, care comentau în timpul orelor, care fugeau de la ore şi mergeau în baruri, cei care cântau la un instrument, personajele mai în vârstă, boeme, rockeri pletoşi şi miserupişti. În această fază, am cam scăpat de sub control. Singura modalitate în care cred că se mai poate face ceva în cazul în care situaţia o ia razna este mutatul: la o altă şcoală sau într-o altă locuinţă. Dar nici aşa nu e sigur că lucrurile vor lua turnura dorită de părinţi.

Personajele negative, cu o aură de mister şi nonconformism vor fascina întotdeauna mai mult decât oamenii cuminţi. Este o lege a firii. Iar în cazul adolescenţilor, care se simt ei înşişi tulburaţi şi dezorientaţi, e firesc să fie atraşi de cei care încalcă anumite reguli sociale.

Deşi poate că această idee e destul de greu de interiorizat la vârsta adolescenţei, trebuie să le explicăm tinerilor că de acţiunile lor de acum, de alegerile pe care le fac la această vârstă va depinde întreaga lor viaţă.
Că orele de şcoală pierdute nu vor mai putea fi recuperate nicicând, că orele petrecute în baruri vor fi regretate mai târziu, că drogurile duc pe un singur drum – acela al propriei distrugeri. Cu riscul de a părea pisălogi şi plictisitori, trebuie să menţinem comunicarea zilnică cu adolescentul şi să încercăm să aflăm cât mai multe despre ceea ce face, unde merge, cu cine.

Dacă credem că nu este suficient ceea ce ne comunică tânărul, e bine să încercăm să aflăm ceea ce dorim şi pe alte căi: de la diriginte, de la colegii de şcoală, de la prieteni. Cu cât sursele sunt mai multe, cu atât posibilitatea de a ne apropia de adevăr este mai mare.