Despre adolescenții perfecți

Ce vrem, de fapt, de la copiii noștri? Vrem să fie perfecți? Vrem să fie de nota 10 la toate materiile de la școală? Mi se pare un țel aproape inposibil de atins.

În școala generală am avut, într-adevăr, o colegă care avea 10 la toate materiile. Era, desigur, deșteaptă și silitoare. Olimpică la mai multe materii. Părinții mei voiau neapărat să fiu prietenă cu ea. Mă tot băteau la cap. Sperau că ea mă va influența în bine. Eu, de felul meu, nu mă omoram cu învățatul și nici prea cuminte nu eram. Doar că fata era cam plictisitoare. A fost o prietenie de conveniență. Am rupt legătura de îndată ce am intrat la liceu.

Eu nu învățam la toate materiile. Învățam, în primul rând, la română și la limbile străine.  Acestea erau materiile care îmi plăceau. Mai învățam la matematică și la informatică, atât timp cât am fost la profil real. Și la fizică, unde nu reușeam decât să am mereu media 5. Niciodată mai mult sau mai puțin. Acum, după mai bine de 20 de ani, regret că nu am fost mai silitor la geografie și la istorie. Istoria nu mi-a plăcut niciodată, poate și pentru că nu am avut profesori care să-mi placă. Geografia la fel.

Un adolescent are, într-o zi, 6, 7 sau 8 ore de școală. Pe urmă merge acasă și trebuie să se apuce de învățat și de teme. Mai are și meditații, eventual și ore de sport, muzică sau pictură. Un adult nu ar face față la un asemenea program. Atunci de ce pretindem asta de la un adolescent? Oricâtă bunăvoință ar avea, corpul și mintea au limite dincolo de care nu pot fi forțate să acumuleze. Au nevoie de odihnă. Somn sau odihnă activă.

Tinerii au nevoie să se relaxeze. Să se întâlnească cu prietenii, să meargă la un film, să citească, să asculte muzică, să stea cu ochii în tavan.

Am multe regrete vizavi de adolescența mea. Dar niciodată nu am regretat că obișnuiam să îmi ascund câte un roman sub manual și să citesc pe ascuns. Atât la școală, cât și acasă. Obiceiul acesta de a citi mi-a rămas. Și lecturile m-au ajutat în viață. Lecturile m-au format, m-au făcut să fiu omul care sunt azi.

Așa că eu zic să fim realiști atunci când le cerem adolescenților să facă performanță. Să ne amintim cum am fost noi când aveam anii lor. Să ne amintim că eram îndrăgostiți și că mai degrabă visam cu ochii lipiți de un pom înflorit decât să facem ore întregi exerciții la matematică. Să ne amintim că preferam ora de muzică celei de chimie și că ne bucuram atunci când un profesor ne spunea că nu ne dă teme pentru vacanță.

Să nu le cerem imposibilul. Să nu le cerem ceea ce nici noi nu am fi în stare să facem dacă am fi în locul lor.

Comentarii

Am mai scris si au fost apreciate: